Portalul Unic a Colegiilor Agro-Industriale din Republica Moldova Logo

Elaborat cu suportul

Parteneriat social

Colaborări internaţionale

O realizare foarte importantă şi de valoare constituie înnoirea şi completarea bazei didactico-materiale - ca rezultat al colaborării cu diferiţi parteneri naţionali şi internaţionali, care contribuie la asigurarea calităţii instruirii în domeniul agroalimentar orientată spre standardele europene.

  Scopul cooperării internaţionale a colegiului a fost promovarea imaginii acestuia peste hotarele ţării, prin oferirea unor studii de calitate şi a unor metode şi tehnici inovative în domeniul învăţămîntului de specialitate din sectorul agroalimentar.

  Începînd cu anul 2006, Colegiul Agroindustrial din Rîşcani colaborează cu Ambasada Germaniei în Moldova. Aceasta se datorează în mare parte istoriei colegiului şi anume: mama preşedintelui Germaniei Horst Köhler s-a născut în 1904, în oraşul Rîşcani (actualul sector Malinovca al oraşului: tot aici este amplasat în prezent colegiul). Cuplul Eduard şi Elizabet au avut 7 copii şi au trăit în localitatea Rîşcani.

„Eu sînt moldovean, neamţ basarabean”, a declarat preşedintele german, Horst Köhler, în timpul unei întîlniri cu participanţii la Programul parlamentar internaţional al Bundestagului german, patru dintre care erau tineri din Moldova.   

Pe parcursul cooperării cu diferiţi parteneri din Germania s-au realizat următoarele proiecte:

Perioada 2005-2010 – vizitarea şi lucrul experţilor seniori în colegiu:

1. Rolf Baatz (2 vizite) - a conlucrat cu profesorii de discipline tehnologice în domeniul parfumeriei şi cosmeticii, contribuind cu inventar de laborator pentru disciplinele tehnologice;

2. Lottar Brandt (2 vizite) – a conlucrat cu profesorii de discipline economice.

3. Reiner Stender (5 vizite) – a organizat seminare şi lecţii în domeniul reparării şi montării maşinilor şi utilajelor, a contribuit la renovarea atelierului;

4. Josef Heringer (4 vizite) – a organizat seminare şi lecţii în domeniul agriculturii ecologice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Perioada iunie-septembrie 2006 – Proiect: „Procurarea grapelor cu discuri pentru prelucrarea cîmpurilor agricole ale colegiului şi reparaţia capitală a grupurilor sanitare din căminul elevilor”, partener Ambasada Germaniei în Moldova;

Mai 2008 – Partener SES, Fundaţia Robert Bosch: unicul colegiu din Republica Moldova participant la conferinţa internaţională din Bucureşti;

Octombrie 2008 – Firma „Bosch”: donarea utilajelor pentru atelierul mecanic al colegiului şi inventarului pentru îngrijirea  parcului;

Mai – septembrie 2009 – Parteneri: Ambasada Germaniei în Moldova, Fundaţia Schmitz Hille, SES. Proiectul „Reconstrucţia atelierului mecanic pentru instruirea practică a elevilor”


Aprilie 2011 - partener Fundaţia Schmitz Hille. Proiectul „Achiziţionarea utilajului pentru prelucrarea cerealelor (2 transportoare, maşină pentru tratarea seminţelor, separator aerodinamic SAD, cîntar); Achiziţionarea materialelor pentru reparaţia depozitului (400 foi de ardezie, 1,5m3 scîndură)”;


Deoarece principalul vector politic al Republicii Moldova este integrarea în comunitatea europeană, cooperarea internaţională eficientă contribuie la crearea unei alte perspective pentru învăţămîntul de specialitate din ţară.

Colegiul Agroindustrial din Rîşcani este orientat spre cooperarea bilaterală şi multilaterală. Cei mai importanţi parteneri internaţionali de pînă acum sunt:

  • Senior Experten Service (SES) - care oferă posibilitatea de îmbunătăţire a calităţii produselor şi serviciilor, introducere de noi tehnici şi tehnologii, stabilire a legăturilor de afaceri, identificare de surse pentru finanţare, vânzări şi achiziţii, promovare a produselor, servicii şi întreţinere, relaţii cu publicul, parteneriate internaţionale, achiziţionare a echipamentelor second hand;
  • Schmitz-Hille Foundation - oferă finanţare pentru proiecte în domeniile sănătăţii,   educaţiei,   artei,   ştiinţei,   păcii   interetnice.   In   cazul   Colegiului Agroindustrial, această colaborare s-a materializat prin amenajarea şi dotarea unui   atelier   mecanic,   prin   instalarea   unui   sistem   de   irigare   capilară, reconstrucţia si amenajarea unui depozit care ar satisface cerinţele şi normele europene, etc;
  • Fondului Robert Bosch Stiftung Gmb i se datorează dotarea atelierului mecanic cu scule şi ustensile de ultimă generaţie, precum şi participarea reprezentanţilor colegiului la diverse conferinţe internaţionale;
  • Ambasada Germaniei în Republica Moldova, care a participat activ la reparaţia şi amenajarea grupurilor sanitare din căminul Colegiului;
  • BCS Oko-Garantie GmbH - compania Nr.l  în domeniul certificării ecologice. Colaborarea cu aceasta a asigurat Colegiului obţinerea certificatului de producţie ecologică, conformă standardelor europene de calitate.

Pagini vizualizate: 566